Infrastructura

Infrastructura de transport:
Lungimea totală a drumurilor din comuna Şercaia este de 22,575 km, iar calea ferată se întinde pe o distanţă de 8 km.
În localitatea Şercaia există o staţie CFR, între localitatea Şercaia - Halmeag şi Şercaia - Vad. Nu există mijloace de transport în comun. În localitatea Şercaia există două staţii de autobuz pentru cursele regulate care fac legătura între Făgăraş - Braşov, Rupea - Făgăraş.

 

Dotări tehnico-edilitare:
În localităţile ce aparţin de comuna Şercaia nu există reţea de alimentare cu apă şi nici reţea de canalizare. Alimentarea cu gaz este realizată doar în localităţile Şercaia şi Vad. În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, toate cele trei localităţi sunt racordate la sistemul naţional de energie electrică.

În ceea ce priveşte accesul la reţele de comunicare, în comuna Şercaia există un număr de 240 de abonaţi telefonici şi 22 de utilizatori ai serviciului de internet.

 

Sănătate

Infrastructura de sănătate este compusă din:

  • 1 dispensar uman
  • 1 cabinet laborator analize
  • o farmacie
  • 1 cabinet stomatologic
  • 1 cabinet de tehnică dentară.

Populaţia este deservită de un personal medical constituit din: 1 medic specialist medic de familie, 1 medic stomatolog, 1 tehniciar dentar, 1 asistentă medicală.

 

Este important de precizat faptul că la nivelul comunei Şercaia funcţionează Societatea de binefacere Diakonia - centrul de recuperare şi reabilitare pentru persoanele cu handicap. Acesta funcţionează în Şercaia din anul 1993 dezvoltându-se treptat. în prezent, există 51 de persoane asistate cu vârste cuprinse între 5 - 23 ani, distribuiţi în 5 case, cuprinşi în diferite programe de recuperare şi integrare socială. Programele de recuperare constă în elgoterapie, ateliere protejate, recuperare fizică şi senzorială. Personalul este format din medici, asistente, infirmiere, psihoterapeut, logopeţi, psihologi şi maseuri.

 

De asemenea, la nivelul Comunei Şercaia există: 1 unitate CEC şi Cooperativa de Credit, 1 post de poliţie şi o formaţiune de pompieri.

Înapoi