Istoricul localităţii

Prima atestare documentară a localităţii Şercaia dateaza din anul 1235 şi se datorează unei diplome emise de papa Grigore al IX - lea, în care sunt mentionaţi Hermannus et Gerlachus sacerdotes de Sarkam. Până la jumătatea sec. Al XIX - lea, Şercaia s-a aflat în posesia coroanei maghiare, a voievozilor valahi şi a oraşului Braşov. Despre statutul aşezării informează un document din anul 1288, care afirma că Şercaia aparţine comitatului Ţara Bârsei.


După mai puţin de un secol, în anul 1372, târgul Scgerkkengen face deja parte din districtul Făgăraş, reorganizat ca atare de Ludovic I şi, din această perioadă, evoluţia aşezării va fi determinată de cea a unităţii administrative. Principii Transilvaniei şi regii maghiari au modificat în numeroase rânduri statutul de proprietate al aşezării.


Chiar dacă s-a aflat în cea mai mare parte în existenţa unuia sau a altuia dintre domeniile de tip feudal, Şercaia a fost investită de timpuriu cu funcţiuni importante, astfel că în anul 1736 aşezarea a fost desemnată capitală de ocol, statut care a fost păstrat până la sfârşitul celui de-al II-lea râzboi mondial. În consecinţă în Şercaia se aflau sediile judecătoriei de ocol, al judecătorului de scaun şi al percepţiei. În prezent, comuna Şercaia aparţine din punct de vedere administrativ de judeţul Braşov.


În general este acceptat faptul ca în Şercaia, a existat o foarte veche mănăstire, amintirea ei perpetuându-se în câteva toponime din localitate: Montschebicher Wiech (drumul călugărilor), Montschenauer Hill (dealul călugărilor). Biserica săsească din Şercaia a fost dărâmată şi reconstruită între 1868 şi 1875 în stil gotic. Arhitect a fost inginerul Josef Sampek din Braşov. Din motive de spaţiu, biserica a fost reorientată pe direcţia nord-sud. Altarul a fost construit după planurile inginerului oraşului Braşov, Peter Bartesch. Basorelieful Cinei celei de Taină a fost realizat de către profesorul de sculptură Hermann, după pictura lui Leonardo da Vinci.

Înapoi