Obiective turistice


MONUMENTE ISTORICE

 

Biserica evanghelică din Șercaia, atestată în anul 1429, se află sub patronajul Sf. Caterina. Această biserică a suferit distrugeri repetate, fiind construită și reparată în mai multe rânduri. Biserica a fost dărâmată și reconstruită între 1868 și 1875 în stil gotic. Arhitect a fost inginerul Josef Sampek din Brașov. Din motive de spațiu, biserica a fost reorientată pe direcția nord-sud. Altarul a fost construit după planurile inginerului orașului Brașov, Peter Bartesch. Basorelieful Cinei celei de Taină a fost realizat de către profesorul de sculptură Hermann, după pictura lui Leonardo da Vinci. De-o parte și de alta a lucrării au fost așezate două statui de ghips, ale apostolilor Petru și Pavel, care au rezistat până la Primul Război Mondial. Aceste statui au fost distruse în 1916 și înlocuite cu două picturi în ulei ale lui Eduard Morres, în 1928. Acestea îl reprezintă pe Sf. Pavel cu sabia și pe Martin Luther sub forma sfântului Cristofor. Turnul bisericii poartă data 1691, dar se presupune că vechimea acestuia ar fi mai mare.

 

Biserica evanghelică-luterană fortificată din Hălmeag a fost construită în a doua jumătate a secolului al XI-lea, care ilustrează faza de trecere de la romanic la gotic, sub influența cisterciană. Portalul vestic este cel mai bine păstrat, iar în sculptura consolelor și a cheilor de boltă se întâlnesc elemente figurative. Este a doua ca vechime din Transilvania, după biserica fostei mănăstiri cisterciene din Cârța. Biserica, cu trei nave, a fost restaurată în anul 1979. Biserica a fost atestată în 1211 și există un document de donație către comunitatea din Hălmeag de la acea vreme. Până în 1542, biserica a fost romano-catolică, an în care Johannes Honterus a dat un edict de schimbare a religiei, de adoptare a Reformei.
În curtea bisericii se află un bust care o reprezintă pe Elisabeta, împărăteasa Austriei, cunoscută pe numele de Sisi. Preotul paroh Vereş Iosif spune că bustul împărătesei Sziszi, amplasat în incinta construcţiei bisericii atrage foarte mulţi turişti pentru povestea ei şi unicitatea bustului. „A fost împărăteasa care a agreat poporul maghiar pe vremea Austro-Ungariei, deşi ea nu era unguroaică. Între anii 1848-1849, a donat o importantă sumă de bani cu scopul de a ajuta populaţia maghiară din regiune. Ca semn de mulţumire, un sculptor, care a rămas necunoscut, a realizat un număr de 96 de busturi în toată Transilvania. Din toate, se spune că s-ar fi descoperit unul într-un sătuc, lângă Cluj, altul ar exista la Viena, unde a ajuns de la Satu Mare, din România, şi mai există acesta care se află în curtea bisericii evanghelice luterane Hălmeag. Bustul de la noi a avut o istorie zbuciumată, pe vremea comuniştilor, şi a scăpat ca prin minune pentru că a fost ascuns de localnici care au preferat să-şi rişte viaţa pentru a-l salva sau să înfunde închisorile".
În curtea bisericii a fost plasat un monument dedicat Ecaterinei Varga, fiică a satului: (1802 - circa 1858), conducătoare a luptei țăranilor din Munții Apuseni (1840 - 1847), supranumită Doamna Moților, s-a născut la Hălmeag. A fost prinsă prin vicleșug, la 5/17 ianuarie 1847, în localitatea Bucium Poieni și închisă la Alba Iulia, între anii 1847 - 1851.

 

OBIECTIVE NATURALE


Rezervația naturală "Dumbrava Vadului", situată exact în centrul țării, atât din punct de vedere al latitudinii cât și al longitudinii, este o pădure de stejari rărită, cu poieni mari, unica pădure de stejari seculari păstrată în Depresiunea Făgărașului. Aceasta se întinde pe o suprafață de 394,9 ha din care, o mare parte, adică 189,9 ha sunt poieni, unde în luna mai, înfloresc narcisele într-un covor floristic foarte dens, în unele locuri atingând 150 fire/mp. Acestea fac parte dintr-o specie protejată (Narcissus angustifolius) care se regăsește în Rezoluția nr. 6 din 1998 a Comitetului permanent al Convenției de la Berna (Anexa nr. 1: Specii ce necesită măsuri specifice de conservare a habitatului). Însă, pădurea mai adăpostește și alte specii protejate de floră (irișii - Iris sibirica, bulbucii - Trolius europaeus) dar și de faună (mamifere: lupul, ursul, râsul; păsări: acvila de munte, șoimul de iarnă, eretele vânăt, ciocănitoarea de grădină, ciuful de câmp,cârstelul de câmp, dar și specii de nevertebrate importante)

 

Poiana Narciselor - rezervație naturală, aflată la 4 km de localitatea Vad, situată exact în centrul țării, atât din punct de vedere al latitudinii cât și al longitudinii, este o pădure de stejari rărită, cu poieni mari, unica pădure de stejari seculari păstrată în Depresiunea Făgărașului. Aceasta se întinde pe o suprafață de 394,9 ha din care, o mare parte, adică 189,9 ha sunt poieni, unde în luna mai, înfloresc narcisele într-un covor floristic foarte dens, în unele locuri atingând 150 fire/mp. Acestea fac parte dintr-o specie protejată (Narcissus angustifolius) care se regăsește în Rezoluția nr. 6 din 1998 a Comitetului permanent al Convenției de la Berna (Anexa nr. 1: Specii ce necesită măsuri specifice de conservare a habitatului). Însă, pădurea mai adăpostește și alte specii protejate de floră (irișii - Iris sibirica, bulbucii - Trolius europaeus) dar și de faună (mamifere: lupul, ursul, râsul; păsări: acvila de munte, șoimul de iarnă, eretele vânăt, ciocănitoarea de grădină, ciuful de câmp,cârstelul de câmp, dar și specii de nevertebrate importante).

 

Legenda narcisei
O legendă a vechilor greci arată că narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic, căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri și pe câmpii. Fiind și foarte frumos, se spune că s-ar fi îndrăgostit de el multe nimfe, dar nici una din ele nu putea spera că dragostea îi va fi împărtășită, pentru că Narcis nici măcar nu le remarcase. Se spune chiar că una dintre nimfe, pe nume Echo, a și murit din dragoste, lăsând în urma ei numai vocea; chiar și așa, ea îl urma pe Narcis peste tot și repeta toate cuvintele lui (astfel a apărut ecoul).
Zeița Nemesis (răzbunarea), văzând cruda lui indiferență în fața dragostei nimfelor, a hotărât să îi dea o pedeapsă exemplară: i-a menit să nu iubească pe nimeni niciodată, ci să se îndrăgostească de el însuși și astfel să își găsească moartea. Nu peste mult, timp, plimbându-se prin pădure și ajungând lângă un lac, Narcis și-a zărit propriul chip în oglinda apei. Vrând să îmbrățișeze chipul deosebit de frumos din apă, Narcis a căzut în adâncuri și s-a înecat. Nimfele au venit să îl plângă și l-au transformat într-o floare galbenă care să le amintească mereu de iubitul lor. Se zice că de aceea narcisa își tine mereu capul în jos, pentru că îl imită pe Narcis care se admiră în apă.
Narcisa are un parfum special, foarte puternic, motiv pentru care nici nu este o floare îndrăgită de toată lumea. Acest miros este și motivul pentru care narcisa și-a primit numele - acesta provine de la "narke", cuvânt din limba grecească, care înseamnă narcotic, narcoză.

Înapoi