Proiect unic. Un muzeu al clopotelor lumii.

Un proiect de o importanță deosebită atât la nivel național, cât și internațional este cel privind înființarea unui muzeu al clopotelor lumii. Inițiativa aparține unui făgărășean, profesorul Ovidiu Oana Pârâu, cel care deține o colecție impresionantă de clopote, clopoței, tălăngi și zurgălăi, colecție unică în lume prin diversitatea şi vechimea pieselor. Muzeul va fi înființat la Șercaia, la școala veche. Proiectul este unul de anvergură, așa cum ne-a mărturisit prof. Ovidiu Oana Pârâu și necesită implicarea cât mai multor oameni.


„VĂ PROPUN SĂ SUSŢINEŢI UN PROIECT UNIC ÎN LUME!
Pentru a putea materializa proiectul MUZEUL CLOPOTELOR LUMII – MCL în România, prin ONG pe care l-am înfiinţat, acesta va trece prin două faze:
Faza A. în primul an după înfiinţare:
Etapa 1.
August – Decembrie 2020:
Culegere de fonduri prin donaţii de la persoane fizice şi lansarea oficială a proiectului (oct. 2020);
Etapa 2.
Ianuarie – Iulie 2021:
Granturi, sponsorizări şi donaţii de la instituţii interne si internaţionale.
SUMA TOTALĂ DE OBŢINUT = cca 250.000 RON necesari pentru elaborarea studiilor preliminare, a proiectării, a necesarului de resurse materiale şi umane, studiul de impact, de fezabilitate şi marketing.
Faza B. August 2021 – Decembrie 2022:
Etapa 3.
August – Octombrie 2021
Întocmirea şi depunerea proiectului de finanţare EU nerambursabilă [valoarea finală va fi determinată pe baza studiilor din etapele precedente].
Etapa 4.
Octombrie 2021 – Decembrie 2022
Selectarea echipei de proiect administrare fonduri EU şi materializarea proiectului „Modernizare şi dotare MUZEUL CLOPOTELOR LUMII” [secţiunea clădire şi secţiunea în aer liber].
Pentru a spori şansele de finanţare, ONG trebuie să demonstreze că a atras şi activat un grup ţintă de susţinători (donatori, sponsori, finaţatori şi voluntari) de minim 700 persoane fizice şi juridice.
Am considerat firesc să încep cu cei mai apropiaţi mie, rude, prieteni, colegi.
Dacă vrei să susţii acest proiect, o poţi face în perioada 18 august – 27 septembrie 2020 printr-o donaţie care să te reprezinte în conturile beneficiar:
ASOCIAŢIA PROIECTUL UNEI LIMBI UNIVERSALE
RON – RO41RNCB0055167914270001
EUR – RO14RNCB0055167914270002
USD – RO84RNCB0055167914270003
Te rog să alături numelui tău menţiunea: Donaţie pentru MCL
Detalii suplimentare prin mesagerie dar eu vă mulţumesc de pe acum!
OVIDIU OANA
https://www.facebook.com/pg/Muzeul-Clopotelor-Lumii-101792271623729“ “, este mesajul prof. Ovidiu Oana Pârâu.
Sâmbătă, 29 august, a avut loc o primă acțiune de voluntariat din cadrul acestui proiect.
„Grupul de voluntari a reunit sâmbătă la Șercaia inimoși din Țara Făgărașului, Vâlcea, Dâmbovița, Brașov și București.
Au fost igienizați cca 300mp din totalul se peste 1.200 mp pe care îi vor ocupa exponatele muzeului.
Un prim pas pe drumul lung de peste doi ani al proiectului.
ȘI TU POȚI SĂ AJUTI !“, mai spune initiatorul proiectului.
Lansarea oficială a proiectului va avea loc la jumătatea lui octombrie.