Meniu Închide

Hălmeag

Astăzi, dintr-o populaţie de 500 de locuitori, există 150 de enoriaşi ai cultului evanghelic-luteran, majoritatea acestora fiind de etnie maghiară. După anumite indicii, se bănuieşte că în această zonă ar fi existat o cetate teutonă, amintită într-un document de dată ceva mai târzie, sub denumirea latină de castrum Halmagen. În anul 1733, când episcopul român unit cu Roma (greco-catolic) Inocenţiu Micu-Klein a dispus organizarea unui recensământ în Ardeal, în localitatea Hălmeag, au fost recenzate 28 de familii româneşti, adică vreo 140 de români. La vremea aceea, în Hălmeag, nu exista biserică românească. În registrul recensământului (conscripţiunii), denumirea localităţii era trecută cu ortografie maghiară: Halmágy, întrucât rezultatele conscripţiunii erau destinate unei comisii formate din neromâni, în majoritate maghiari. În prezent, localitatea Hălmeag are circa 500 de locuitori.