Plugaru

Plugarul” este un obicei tradițional străvechi, atestat încă din anul 1675 de către Mitropolitul Ardealului Sava Brancovici, dar are origini legate de unele credințe anterioare Creștinismului, pe când era considerat un ritual care ține la distanță duhurile rele și stihiile naturii, pe de o parte, și care vestește începutul primăverii și al anului agrar, pe de altă parte.

Se organizează în fiecare an, în Satul Vad, în a doua zi din sărbătoarea ortodoxă a Paștilor, însă caracterul manifestărilor acestui obicei nu mai corespunde în totalitate cu cel din trecut, transformându-se odată cu societatea satului.

În trecut, pe vremea când satul era foarte populat, iar sătenii își câștigau traiul, în special, din agricultură și creșeterea animalelor, ”Plugarul” însemna cinstirea primei cununi de grâu, în speranța unei recolte bogate și a bunăstării generale pentru comunitate. Cel mai harnic fecior, care ieșea primul cu plugul la arat, primăvara, era ales Plugar, de către ceata de feciori a satului.

În prezent, tinerii din sat se străduiesc să păstreze continuitatea acestui obicei și să respecte în mare parte desfășurarea manifestărilor de altă dată, chiar dacă ele nu mai reprezintă realitatea vieții satului de astăzi, dar este totuși, în afară de o valoare a patrimoniului imaterial cultural, una din foarte puținele ocazii de socializare care mai însuflețesc satul, și se încearcă îmbogățirea obiceiului cu elemente noi și cu tot felul de surprize.

În Lunea Luminată – a doua zi de Paști – gospodăria Plugarului ales își deschide porțile pentru a-i primi pe cetașii îmbrăcați frumos în costume populare, și toată lumea e invitată să împărtășească voia bună, în zi de mare sărbătoare. Prima surpriză care îi așteaptă este ascunderea Plugarului în șură în fân, sau în hambarul cu grâu, acesta având asupra sa o traistă care adăpostește o sticlă de rachiu (o va oferi recompensă celui care-l găsește), grâu (cu care va arunca în mod simbolic peste cei prezenți, pentru a avea un an îmbelșugat) și un cozonac (din care va frânge și îl va împărți celor de față).

În ritmul acordurilor populare, Plugarul îmbrăcat pe deasupra cu o haină lungă neagră, asemenea unei tunici și având pe cap un clop– o pălărie specifică plugarilor, va fi împodobit de către cetași cu legături din holde de grâu proaspăt pe care le-au cules din Sâmbăta mare a Paștilor. Apoi este urcat pe o grapă de lemn, unde va sta în picioare, sprijinit într-o furcă, și va fi purtat pe umeri, pornind cu tot alaiul, la vremea când se termină slujba de la biserică, până la valea care străbate satul. Lângă podul care traversează valea, Plugarul intră în apă și o binecuvintează, făcând semnul sfintei cruci cu furca, pe apă, apoi formează o cruce, aruncându-se el însuși pe apă în cele patru direcții.

După ce este ajutat să-și desprindă holdele, le aruncă pe apă, iar apoi își umple clopul cu apă și fuge să stropească mulțimea adunată, în speranța unui an rodnic și îmbelșugat. În acest timp i se fură grapa, iar cetașii se târguiesc pentru recuperarea acesteia.

Pe malul apei se încing hore și jocuri populare și sute de oameni se strâng să-i urmărească. Înainte de plecare, sunt aleși tinerii care s-au căsătorit în ultimul an, și sunt stropiți simbolic, pe creștetul capului. Ei vor primi în aceeași zi, vizita cetașilor, pentru a-i cinsti cum se cuvine.

După amiaza, urmează momentul cel mai așteptat de tineri: se ”scoate jocul”, adică cetașii îl conduc pe Plugar de acasă, cu chiuituri și strigături și însoțiți de muzicanți, până la căminul cultural din sat, unde se întâlnesc să petreacă până seara târziu, cu muzică și dansuri populare.

Acest obicei era prezent în foarte multe sate ale țării, în cele din Țara Făgărașului: Vad, Veneția, Părău, Comăna, Cuciulata dar și din alte zone: Mureș, Bistrița-Năsăud și Maramureș, în aceeași formă, sau îmbrăcând, de la caz la caz, forme asemănătoare, dar perioada comunistă a împiedicat păstrarea continuității acestuia în foarte multe dintre cazuri, în multe situații dispărând definitiv. Satul Vad este printre puținele, sau poate chiar singurul sat, care a vegheat permanent (cu excepția a doi sau trei ani) pentru ca să se respecte desfășurarea în fiecare an a obiceiului Plugarului; s-au făcut chiar eforturi pentru introducerea acestui obicei în patrimoniul UNESCO.

Chiar dacă satul nu mai are foarte multe gospodării active (cca. 200), există mulți localnici stabiliți în alte părți ale țării sau ale lumii, care se folosesc de tehnologia modernă de comunicații pentru retrăi în vreun fel experiența Plugarului și își doresc ca această tradiție să se păstreze și să ajungă chiar să participe la eveniment.

Gallery